Legal & Tax Updates

1. Aspecte preliminare

Potrivit Legii nr. 335/2007 privind camerele de comerț din România, Camera de Comerț și Industrie a României ( denumită în continuare “C.C.I.R.”) și Camerele de Comerț județene avizează existența cazurilor de forță majoră și efectele acestora asupra executării obligațiilor contractuale.

Așadar, conform art. 4 lit. j) din Legea nr. 335/2007, Camerele județene au printre atribuțiile principale, avizarea existenței cazurilor de forță majoră și influența acestora asupra executării obligațiilor comercianților. Raportat la reglementările exprese impuse de intrarea în vigoare a Noului Cod Civil în anul 2011, considerăm că termenul de comerciant trebuie interpretat în sens larg de profesionist, așa cum îl definește art.2 și 3 din Codul Civil.  Spre deosebire de Camerele județene, conform art. 28 alin. (2) lit. i) din același act normativ, Camera Națională exercită atribuții suplimentare constând în avizarea existenței cazurilor de forță majoră în ceea ce privește executarea obligațiilor comerciale internaționale de către societățile românești.

Precizăm faptul că, raportat la natura și personalitatea lor juridică specifică,  niciuna din cele două entități amintite anterior (Camerele județene și C.C.I.R) nu au competența de a declara o anumită situație existentă – la nivel național sau internațional – ca fiind un caz de forță majoră. Incidența avizării existenței unei cauze de forță majoră trebuie privită exclusiv în raport de efectele asupra executării obligațiilor izvorâte din contractul supus analizei. Astfel, instituțiile amintite avizează existența unui caz de forță majoră într-un context particular inaugurat de executarea unor raporturi juridice contractuale concrete.

2. Avizarea cazului de forță majoră și Certificatele de situație de urgență. Delimitări conceptuale și de natură juridică

Apreciem ca fiind oportună, evidențierea diferenței existente între avizul care atestă existența unei cauze de forță majoră eliberat de C. C. I. R. și Camerele județene și certificatele de situație de urgență eliberate de către Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri.

Astfel cum am precizat anterior, prima categorie de acte vizează atestarea existenței unei cauze de forță majoră de către C.C.I.R. și Camerele de comerț județene prin raportare la un contract supus analizei de către solicitant, spre deosebire de certificatele de situație de urgență care se eliberează de către Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, potrivit art. 12 al Decretului prezidențial din 16 martie 2020 operatorilor economici a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei SARS-CoV-2. Procedura de eliberare a acestor certificate nu a fost aprobată până la momentul redactării acestui articol.

Fără a realiza o analiză exhaustivă a distincției existente între cele două categorii de acte, însă cu scopul unei delimitări clare a utilității acestora, menționăm că acestea au o menire distinctă. În plus, deși Hotărârea de Guvern privind procedura de eliberare a certificatelor de situație de urgență nu a fost încă adoptată, există numeroase referiri cu privire la aceste certificate în alte acte normative aflate deja în vigoare, respectiv O.U.G. nr. 29/21.03.2020,  O.U.G. nr. 30/21.03.2020.

Prin urmare, avizul care atestă existența unei cauze de forță majoră poate fi utilizat doar în raport cu partenerii contractuali prezenți în cadrul raportului juridic concret supus spre analiză C.C.I.R. sau Camerelor județene.

Pe de altă parte, certificatele de situație de urgență atestă efectul negativ resimțit în activitatea desfășurată de operatorii economici în contextul pandemiei SARS-CoV-2, având utilitate în relațiile cu terți (ex. care prestează servicii de utilități), ori cu instituțiile administrației publice centrale sau locale, putând beneficia de facilități de natură fiscală (conform art. XI din O.U.G. nr. 30/21.03.2020).

Legătura dintre cazul de forță majora și obținerea certificatului de situație de urgență este redată în cuprinsul art. X alin. 3 din O.U.G. nr. 29/21.03.2020 potrivit căruia „Se prezumă a constitui caz de forță majoră, în sensul prezentei ordonanțe, împrejurarea imprevizibilă, absolut invincibilă și inevitabilă la care se referă art. 1351 alin. 2 din Codul Civil , care rezultă dintr-o acțiune a autorităților în aplicarea măsurilor impuse de prevenirea și combaterea pandemiei determinate de infecția coronavirusului COVID-19, care a afectat activitatea întreprinderii mici și mijlocii, afectare atestată prin certificatul de situație de urgență. Prezumția poate fi răsturnată de partea interesată prin orice mijloc de probă.” Raportat la această prevedere din articolul X alin.3 din OUG nr. 29/21.03.2020, rezultă că Certificatul de situație de urgență poate fi un document util în dosarul ce va fi depus pentru avizarea cazului de forță majoră, dar nu este un document indispensabil acestei proceduri.

3. Reguli generale privind avizarea cazului de forță majoră

Raportat la procedura de avizare a existenței unei cauze de forță majoră, trebuie precizat că avizul se emite în baza documentelor depuse exclusiv de solicitant, nefiind o procedură bazată pe principiul contradictorialității. Solicitarea va cuprinde prezentarea faptică și detaliată a evenimentului, a consecințelor acestora în relația cu partenerul contractual, precum și argumente juridice cu privire la faptul că evenimentul invocat reprezintă forță majoră în condițiile art. 1351 C. civ. Din aceste considerente sprijinul unui profesionist pentru întocmirea acestei documentații de avizare este foarte important.

Împreună cu cererea pentru avizarea existenței cazului de forță majoră, solicitantul va depune cel puțin următoarea documentație:

• copie a contractului afectat de evenimentul de forţă majoră, cuprinzând clauza de forţă majoră;
• atestări de la organele, autorităţile şi instituţiile abilitate, de la caz la caz (altele decât Camera de Comerţ şi Industrie a României), privind existenţa şi efectele evenimentului invocat, localizarea acestuia, momentul începerii şi încetării evenimentului;
• notificări adresate partenerului contractual în legătură cu apariția evenimentului invocat și efectele sale asupra derulării operațiunilor contractuale însoțite de dovada care atestă comunicarea;
• înscrisuri din care să reiasă legătura de cauzalitate dintre evenimentul de forţă majoră invocat şi imposibilitatea îndeplinirii obligaţiilor părţii care îl invocă;
• alte înscrisuri utile în susţinerea solicitării;
• împuternicirea și copie C.I. a persoanei delegate.
• dovada achitării tarifului în valoare 500 euro plus T.V.A. plătibili în lei la cursul B.N.R. din ziua emiterii facturii.

Prezentarea de mai sus este exemplificativă. Din punctul nostru de vedere argumentația petentului-solicitant pentru obținerea avizului trebuie inclusă într-un Memoriu justificativ în care se vor detalia argumentele de ordin juridic ale cererii.

Un aspect important privitor la contract îl reprezintă clauza referitoare la intervenția unei cauze de forță majoră în executarea obligațiilor ce decurg din contract. Așadar, din conținutul art. 1351 alin. (1) C. civ. reiese că părțile pot limita sau chiar înlătura răspunderea atunci când prejudiciul este cauzat de forța majoră. Prin urmare, avizarea existenței unui caz de forță majoră depinde inclusiv de voința părților, respectiv de modalitatea în care acestea au reglementat această cauză exoneratoare de răspundere.

Potrivit prevederilor art. 1351 alin. (2) din Noul Cod Civil „forța majoră este orice eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil și inevitabil”.

De regulă, forța majoră se referă la situații precum evenimente meteorologice extreme, revolte, război, atacuri teroriste sau invazie, acțiuni guvernamentale sau de reglementare, foamete, epidemii și/ sau impunerea unui embargou. Deși este mai puțin obișnuit să vedem clauze de forță majoră care includ în mod expres o urgență globală generată de o problemă de sănătate, pandemie sau epidemie, apreciem că în anumite condiții și astfel de evenimente – precum criza actuală a epidemiei de Coronavirus – se pot încadra în sfera de aplicare a unei clauze de forță majoră, dacă această susținere este argumentată juridic eficient. Din însăși definiția forței majore în dreptul intern, rezultă că, pentru a întemeia o exonerare a răspunderii contractuale din cauza răspândirii Covid-19, trebuie dovedit că această maladie are o origine sau etiologie externă, că a fost imprevizibilă, absolut invincibilă și inevitabilă.

Având în vedere contextul actual apreciem că documentele se pot transmite prin poștă sau curier, în original sau în copie certificată de solicitant, care în mod evident, își asumă întreaga răspundere pentru veridicitatea datelor și a documentelor prezentate odată cu solicitarea adresată C.C.I.R. sau Camerelor județene.

Din întreaga documentație depusă de către solicitant este absolut necesar să reiasă legătura de cauzalitate existentă între evenimentul produs- în speță pandemia generată de COVID 19- și imposibilitatea îndeplinirii obligațiilor contractuale.

În concluzie, nici C.C.I.R. şi nici Camerele judeţene nu au competenţa de a declara un eveniment ca fiind de forță majoră sau de a interveni în vreun contract, ci doar aceea de a aviza  în baza unei documentaţii depuse exclusiv de solicitant, existenţa unei situaţii de forţă majoră ca fapt exonerator de răspundere, din perspectiva efectelor acesteia invocate de către solicitant, în ceea ce privește neexecutarea obligațiilor contractuale.

4. Cum se poate contesta avizul de forță majoră?

Avizul de forţă majoră este un act constatator, emis în baza legii şi în conformitate cu condiţiile impuse de lege, iar valorificarea juridică a acestuia este la latitudinea solicitantului, în funcţie de întregul areal al împrejurărilor de fapt şi de drept.  Astfel, Avizul care atestă existenta a cazului de forţa majora constată o anumita situaţie de fapt si care nu are o forţa obligatorie, forţa majoră operând prin efectul legii în situaţia în care sunt respectate dispoziţiile art. 1351 alin.(2) C. civ. – și care poate avea și caracterul unui mijloc de probă, evident, aflat la aprecierea suverană a instanței.

În acest sens s-a statuat și în practica judiciară^[1] „Avizul este o părere, iar conform dispoziţiilor legii, C.C.I.R. nu stabileşte definitiv existenta forţei majore și a efectelor acesteia asupra obligațiilor comerciale interne și internaţionale, ci avizează aceste aspecte”.

Totodată, s-a statuat în practica judiciară^[2] „Caracterul de act constatator este întemeiat câtă vreme prin acesta nu au fost create, modificate ori stinse raporturi juridice având în vedere că nu poate fi identificat vreun efect de sine stătător pe care acesta l-a produs, din perspectiva dispoziţiilor legale aplicabile în materia obligaţiilor născute din contracte, referitoare la aspectele legate de neexecutarea acestor obligaţii”.

Potrivit jurisprudenței în materie si din practica Curţii de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă C. C. I. R., este la latitudinea părții care se consideră prejudiciată să ia sau nu în considerare motivele și dovezile prezentate de partenerul contractual în culpă, pentru justificarea neîndeplinirii obligaţiilor.

În acest context, subliniem faptul că acea parte a raportului juridic care dorește să conteste  avizul poate invoca apărări în sensul lipsei de valoare probatorie în ceea ce priveşte aspectele pe care le consemnează sau avizează. Aceste apărări pot fi susținute doar în cadrul unei eventuale acțiuni în realizare promovate și doar în ipoteza în care i se opune de către debitoarea pârâtă existența avizului de forță majoră, iar nu pe calea unei acțiuni în nulitatea absolută a acestor înscrisuri.

Ca atare, aceste avize de forţă majoră pot fi valorificate ca mijloc de probă – înscrisuri – într-un proces, şi, implicit, pot fi combătute prin alte mijloace de probă de către partea căreia li se opune.

[1] Curtea de Apel Bucureşti in Sentinţa civila nr.4475/03.07.2012

[2] Curtea de Apel București, prin Sentința civilă nr. 5752/26.09.2012