COVID- 19 determină sau nu suspendarea inspecției fiscale?
13.04.2020 – Authors: Marius Ezer & Florentin Nanu
O problemă de actualitate pentru toți contribuabilii din România ce trebuie clarificată cu prioritate este constituită de posibilitatea/imposibilitatea desfășurării inspecțiilor fiscale în perioada decretată drept stare de urgență.
După cum bine se cunoaște, în conformitate cu prevederile Decretului prezidențial nr. 195/16.03.2020[1], a fost instituită stare de urgență pe întreg teritoriul României, pe o durată de 30 de zile începând cu data de 16.03.2020, premisele pentru prelungirea acestei perioade fiind foarte mari.
Deși în materia controalelor efectuate în domeniul muncii, art. 34 din Decretul prezidențial nr. 195/2020 prevede în mod expres soluția suspendării efectuării controalelor la angajatori de către inspectoratele teritoriale de muncă pe durata stării de urgență cu excepția cazurilor menționate în aceeași prevedere, totuși, în materia controalelor fiscale, referindu-ne în mod deosebit la inspecțiile fiscale, Decretul prezidențial nr. 195/2020 nu prevede nicio dispoziție care să reglementeze situația controalelor aflate în curs la momentul declarării situației de urgență sau imposibilitatea demarării unor noi inspecții fiscale în contextul decretării stării de urgență.
Pe de altă parte, potrivit Comunicatului de presă nr. A_RPC 427[2] emis în data de 16.03.2020 de către Serviciul Comunicare, Relații Publice și Mass-Media din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, Ministerul Finanțelor Publice:
“În această perioadă, având în vedere contextul economic dificil cauzat de răspândirea infecției cu virusul COVID – 19, Agenția Națională de Administrare Fiscală a pregătit o serie de măsuri pentru sprijinirea mediului de afaceri, cele mai importante fiind:
(…)
suspendarea acțiunilor de control fiscal (a inspecțiilor fiscale, a controalelor antifraudă) cu excepția verificărilor ce pot fi efectuate de la distanță, precum și a cazurilor de evaziune fiscală, acolo unde sunt indicii în acest sens.”
Totuși, comunicatul de presă al ANAF nu poate fi calificat drept izvor de drept, motiv pentru care nu se poate aprecia nici că putem vorbi de o suspendare de drept a tuturor inspecțiilor fiscale, cu excepția celor menționate în comunicat, nici că respectarea mențiunilor din comunicatul de presă al ANAF este asigurat la nevoie prin forța coercitivă a statului, în lipsa adoptării unei astfel de măsuri măcar printr-un Ordin al președintelui ANAF.
În practică se poate constata că există situații în care autoritățile fiscale au continuat inspecțiile fiscale demarate sau chiar au inițiat noi inspecții fiscale chiar în perioada stării de urgență.
Din acest considerent trebuie analizate dispozițiile legale în materia suspendării inspecției fiscale pentru a cunoaște perspectivele inspecției fiscale în perioada în care este instituită stare de urgență pe teritoriul României.
Astfel, la nivel legislativ, cazurile de suspendare a inspecției fiscale sunt prevăzute în mod expres în art. 127 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală (denumită în cele ce urmează „C.proc.fisc. 2015”)[3].
Starea de urgență nu este prevăzută în mod expres drept un caz de suspendare, însă poate fi asimilată unui caz temeinic justificat astfel încât să fie incidente dispozițiile art. 127 alin. (1) lit. j) C.proc.fisc. 2015 potrivit cărora:
“Conducătorul inspecției fiscale competent poate decide suspendarea unei inspecții fiscale în oricare din următoarele situații și numai dacă apariția acestei situații împiedică finalizarea inspecției fiscale:
(…)
j) în alte cazuri temeinic justificate.”
Este foarte important de menționat faptul că situațiile reglementate în art. 127 alin. (1) C.proc.fisc. 2015 sunt cazuri de suspendare facultativă, iar nu de suspendare de drept întrucât din interpretarea textului legal rezultă că organul de inspecție fiscală nu este ținut să suspende inspecția fiscală, ci, în măsura în care apreciază, poate decide fie suspendarea inspecției fiscale, fie continuarea desfășurării și/sau finalizarea inspecției fiscale chiar dacă sunt incidente una sau mai multe ipoteze dintre cele prevăzute în art. 127 alin. (1) C.proc.fisc. 2015.
Mai mult decât atât, în conformitate cu dispozițiile art. 127 alin. (5) C.proc.fisc. 2015: “ori de câte ori conducătorul inspecției fiscale decide suspendarea inspecției, se emite o decizie de suspendare care se comunică contribuabilului/plătitorului”.
Or, câtă vreme decizia de suspendare nu a fost emisă și comunicată contribuabilului, atunci nu se poate vorbi de o inspecție fiscală suspendată, ci aceasta se află în desfășurare.
Prin urmare, atât timp cât decizia de suspendare nu a fost emisă, inspecția fiscală se desfășoară în conformitate cu dispozițiile legale și durata sa, potrivit art. 126 alin. (1) C.proc.fisc. 2015, nu poate fi mai mare de:
a) 180 de zile pentru contribuabilii mari, precum și pentru contribuabilii/plătitorii care au sedii secundare, indiferent de mărime;
b) 90 de zile pentru contribuabilii mijlocii sau
c) 45 de zile pentru ceilalți contribuabili.
În acest context, miza constă în faptul că în măsura în care nu a fost emisă o decizie de suspendare a inspecției fiscale, se poate considera că aceasta își urmează cursul firesc și, în ipoteza în care inspecția fiscală nu se finalizează într-o perioadă reprezentând dublul perioadei prevăzute la art. 126 alin. (1) C.proc.fisc. 2015, inspecția fiscală încetează, fără a se emite raport de inspecție fiscală și decizie de impunere sau decizie de nemodificare a bazei de impunere.
În ipoteza expusă mai sus, potrivit art. 126 alin. (2) teza a II-a C.proc.fisc. 2015, organul de inspecție fiscală poate relua inspecția, cu aprobarea organului ierarhic superior celui care a aprobat inspecția fiscală inițială, o singură dată pentru aceeași perioadă și aceleași obligații fiscale, cu respectarea prevederilor art. 117 alin. (1), adică dacă se află în intervalul de timp în care nu este prescris dreptul organelor fiscale de a stabili creanțe fiscale.
Or, printr-un articol juridic în care s-a avut în vedere analiza impactului COVID-19 în materia prescripției dreptului de a stabili creanțe fiscale[4], s-a concluzionat faptul că termenul de prescripție a dreptului de a stabili creanțe fiscale nu va începe să curgă până la expirarea stării de urgență instituită prin Decretul nr. 195/2020, iar dacă a început să curgă, atunci acesta este suspendat în baza art. 41 din Decretul nr. 195/2020.
Din coroborarea art. 117, a art. 126 alin. (2) teza a II-a și a art. 127 C.proc.fisc. 2015 cu prevederile art. 41 din Decretul nr. 195/2020 rezultă că organele fiscale pot desfășura în continuare acte de inspecție fiscală, iar, în ipoteza în care depășesc termenul legal de finalizare a inspecției fiscale, pot demara o nouă inspecție fiscală atât timp cât dreptul organelor fiscale de a stabili creanțe fiscale nu era prescris la data intrării în vigoare a prevederilor art. 41 din Decretul nr. 195/2020.
Or, în ipoteza de mai sus se poate ajunge la situații în care se profită de starea de urgență în detrimentul contribuabilului care este supus, în fapt, la o inspecție fiscală ce poate dura de aproximativ patru ori mai mult decât termenele stabilite în art. 126 alin. (1) C.proc.fisc. 2015.
Cu titlu de exemplu, în practică se poate întâlni o situație în care, pe de o parte, inspecția fiscală – nu se finalizează într-o perioadă reprezentând dublul perioadei și încetează fără emiterea unui raport de inspecție fiscală sau a unei decizii de impunere și, pe de altă parte, inspecția fiscală – se reia în termenul de prescripție a dreptului de de a stabili creanțe fiscale și se finalizează într-o perioadă reprezentând dublul perioadei prevăzute în art. art. 126 alin. (1) C.proc.fisc. 2015.
Or, o soluție echitabilă care să echilibreze balanța drepturilor și obligațiilor pe care le au, pe de o parte, organele fiscale, iar, pe de altă parte, contribuabilii ar fi ca atunci când se desfașoară inspecția fiscală în perioada stării de urgență, suspendarea prescripției dreptului de a stabili creanțe fiscale să nu opereze.
În concluzie, în sprijinul soluționării problemelor ridicate în curpinsul acestei analize, aceasta necesită și prezentarea a două propuneri de lege ferenda în sensul, pe de o parte, a reglementării situației privind inspecția fiscală în perioada stării de urgență prin acte normative care să beneficieze de forța coercitivă a statului pentru a se evita o aplicare arbitrară de la caz la caz a măsurii ANAF declarate prin comunicatul de presă, iar, pe de altă parte, a reglementării inaplicabilității prevederilor privind suspendarea termenului de prescripție a dreptului organelor fiscale de a stabili creanțe fiscale în cazurile în care inspecție fiscală nu este suspendată.
[1] Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 212 din 16 martie 2020
sau
https://www.presidency.ro/ro/media/comunicate-de-presa/decret-semnat-de-presedintele-romaniei-domnul-klaus-iohannis-privind-instituirea-starii-de-urgenta-pe-teritoriul-romaniei
[2] https://static.anaf.ro/static/3/Anaf/20200316144225_comunicatdepresa16martie.pdf
[3] Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 547 din 23 iulie 2015.
[4] https://www.juridice.ro/678139/impactul-covid-19-in-materia-prescriptiei-dreptului-de-a-stabili-creante-fiscale-si-in-materia-formularii-contestatiei-administrativ-fiscale-de-catre-contribuabili-in-termenele-de-decadere-prevazute-d.html
